Trofeul Toamnei -

            Vineri, 21.11.2014, la Grădinița Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf,Gheorghe” din Botoșani s-a desfășurat prima ediție a Concursului local „Trofeul Toamnei” la care au participat preșcolarii din cele cinci grupe ale grădiniței. Obiectivele urmărite în cadrul concursului au urmărit evaluarea aptitudinilor și abilităților practice,activitățile fiind organizate pe patru secțiuni:artă vocală,artă coregrafică,artă dramatică și artă plastică.

        Activitatea a putut fi organizată prin bunăvoința pr.director Constantin Zăiceanu ,prin susținerea deosebită a părinților și bunicilor dar și prin eforturile doamnelor educatoare Popescu Ana –Maria –inițiatoarea proiectului ,Silion Mihaela,Ionescu Tatiana,Lazăr Adina –Mirela,Pavel Octavia, Mardiniuc Luminița, Onofrei Carmen ,Stărică Elena, Diaconu Roxana și Constantiniu Adriana .

        Micuții  au dovedit potențial artistic,creativitatea și receptivitate implicându-se activ prin recitări de poezii ,dramatizări ,dansuri dar și prin lucrările plastice constituite într-o expoziție în holul mare al Seminarului. Participarea lor a fost apreciată și evaluată prin diplome și prin „Trofeul Toamnei”.

         Atât  copiii cât și cadrele didactice și părinții și-au manifestat dorința ca,și pe viitor, să se organizeze alte ediții ale concursului.