„Not for sale -say stop to human trafficking”

 

          Este un proiect realizat de Organizația Salvați Copiii,Filiala Suceava prin Programul Operațional Comun România- Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 ”People to People cooperation” în cadrul căruia ,la Botoșani în perioada 21-22 noiembrie 2014 s-a derulat un curs care a avut ca temă Dezvoltarea abilităților de viață independentă la care au participat 25 de elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani.           Cursul a cuprins informații privind aspecte sociale ale traficului de persoane, profilul psihologic al potențialelor victime,profilul traficantului, educația de la egal la egal .Prin intermediul acestui curs, volultarii și-au putut dezvolta abilități precum cele emoționale și sociale,abilități de gestionare a situațiilor de conflict,managementul riscului din viața de zi cu zi, cunoașterea imaginii de sine și creșterea stimei de sine. Elevii au urmărit cu interes prezentările ,au participat la activități cu caracter interactiv și au avut posibilitatea de a lectura pagini emoționante ,pline de suferință din Jurnalul de călătorie- mărturii ale  victimelor traficului de persoane.