Traficul de persoane - o realitate a zilelor noastre

Traficul de persoane este o realitate a zilelor noastre, un fenomen larg raspandit pe glob, al doilea dupa traficul de droguri. Fiind vorba de foarte multi bani, el nu poate fi eradicat. In timp ce drogurile se vand o singura data, oamenii se pot vinde de mai multe ori, mai multi ani, iar banii pe care ii produc sunt mult mai multi. Traficantii nu sunt niste monstri, sunt tot "oameni", peste 75% dintre victimele traficului de persoane, declarand ca cei care le-au traficat le erau rude, membri ai familiei, prieteni, iubiti sau cunoscuti. Un alt aspect demn de retinut se refera la lipsa de educatie si de informare, corelate cu nivelul scazut de trai si ruptura legaturii cu famila. In consecinta, tinerii fara parinti, fara educatie, din medii sociale defavorizate sunt expusi traficului in vederea exploatarii sexuale sau prin munca. Sclavia are astazi alte fete, dar aceleasi cauze si consecinte.  Romania este prima "tara sursa", adica, de la noi provin cele mai multe persoane traficate in Europa si in tarile asiatice, indeosebi in Japonia. Meserii precum: fotomodel, dansatoare, vanzatoare, animatoare, ospatarita, chelnerita sau menajera sunt de cele mai multe ori capcane pentru tinerele care viseaza o viata mai buna si mai usoara, in strainatate, departe de familie. Pentru tineri si chiar pentru persoane adulte de sex masculin, traficul se finalizeaza cu exploatarea prin munca agricola, pe plantatii sau in ferme, unde conditiile de munca si de trai sunt mizere, iar regimul este unul sclavagist, fara drepturi si fara libertati. De aceea, fenomenul trebuie cunoscut, tineretul trebuie informat si consiliat, atras in forme de invatamant cat mai inalte, pentru ca asemenea pericole sa fie evitate. 

Activitatea s-a desfasurat cu sprijinul logistic al Asociatiei eLiberare Bucuresti, care ne-a furnizat filmul "Nefarious - Negustorul de suflete", precum si materiale informative de tip flyer, sticker, DVD. 

La activitate au participat peste 70 de tineri, urmand ca activtatea sa fie reluata spre sfarsitul anului scolar. Coordonator: Prof. Dr. Macovei Ada Alexandrina