ADMITERE SEMINAR 2020

Oferta şcolară a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoşani

Seminarul nostru are următoarea ofertă şcolară pentru anul 2020 – 2021:

28 de locuri pentru clasa a IX-a - profilul Teologie pastorală (filiera vocaţională)

28 de locuri pentru clasa a IX-a - profilul Teologie patrimoniu (filiera vocaţională – clasă mixtă: 

băieţi şi fete)



Prima sesiune de admitere – iunie 2020

• 2-5 iunie 2020

Inscrierea pentru probele de aptitudini:

- direct la sediul Seminarului Teologic Liceal Ortodox ``Sf.Gheorghe`` Botosani din strada Prieteniei nr.2

- on-line pe adresa de email: admitere.sembt@gmail.com

Dosarul de inscriere va contine:

a)  anexa la fișa de înscriere;

b) certificat de naştere – copie;

c)  fişa medicală în original;

d) declaraţie din partea candidatului şi a părinţilor acestuia că au luat cunoştinţă de Regulamentul intern al unității școlare şi că sunt de acord să-l respecte;

e)  adeverință/certificat de botez - copie ;

f) recomandarea consiliului parohial/preotului ;

g)  binecuvântarea chiriarhului locului ;

h) foaie matricola clasele V-VIII cu mediile la toate materiile de studiu (media generala pe V-VIII trebuie sa fie minim 7,00 si media la purtare minim 9,00)

• 9-12 iunie 2020

Desfasurarea/echivalarea probelor de aptitudini

În cadrul examenului de admitere la profilul teologic, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf.Gheorghe” Botoșani, candidații vor susține, la nivelul probelor de aptitudini, următoarele probe:     

1) - un interviu/colocviu/probă orală, evaluate cu calificativ admis/respins (on-line);

2) o probă de verificare a cunoștințelor religioase, evaluată cu o notă.



PENTRU SPECIALIZAREA TEOLOGIE PASTORALA:

                      - Interviul/colocviul/proba orală constă în:

a) verificarea dicției prin: rostirea unei rugăciuni/poezii, la alegerea candidatului („Împărate ceresc…”, „Preasfântă Treime…”, „Tatăl nostru…”, Psalmul 50, Crezul, „Cuvine-se cu adevărat…”, „Apărătoare Doamnă…”);

b) motivarea alegerii unei unități de învățământ vocațional teologic;

c) verificarea aptitudinilor muzicale, prin intonarea unei cântări religioase, la alegerea  candidatului (pentru cultul ortodox: „Sfinte Dumnezeule…”; „Cu noi este Dumnezeu…”; „Doamne al puterilor…”; Troparul Învierii; „Tatăl nostru…”; Troparul Rusaliilor; „Fie numele Domnului binecuvântat…”; „Binecuvântat eşti Hristoase Dumnezeul nostru…”; Colinde cu conţinut religios).

                 -    Proba de verificare a cunoștințelor religioase (VCR) constă în:

a) calcularea, cu două zecimale, fără rotunjire, a mediei aritmetice a mediilor anuale la disciplina religie din clasele V-VIII. Nota prin care se evaluează această probă constituie nota finală la proba de aptitudini (APT).

  PENTRU SPECIALIZAREA PATRIMONIU CULTURAL

                   - Interviul/colocviul/proba orală constă în:

Examenul de admitere va cuprinde și o probă de verificare a unor aptitudini (VA) în perceperea formelor/exprimarea cromatică în compoziţie, care va consta din prezentarea unui portofoliu. Portofoliul va cuprinde trei lucrări ale candidatului, care vor fi avizate de către profesorul de religie/profesorul de educație plastică/directorul școlii de unde provine candidatul.

La această specializare nota finală la proba de aptitudini (APT) se calculează astfel :

APT = (VCR + VA)/2, unde:

- VCR = media de la verificarea cunoștințelor religioase, care va rezulta din media aritmetică a mediilor anuale la disciplina religie din clasele a V-VIII, calculată cu două zecimale, fără rotunjire;

- VA = nota la verificarea aptitudinilor în perceperea formelor/exprimarea cromatică în compoziţie.

Pentru ambele specializări de la profilul teologic, media minimă la proba de verificare a cunoștințelor la disciplina religie (VCR) trebuie să fie minimum 7 (șapte).

Interviul/colocviul/proba orală, se desfășoară on-line (marți 9 iunie – vineri 12 iunie 2020) - pe platforma Google Class, Zoom, Whatsapp – toti cei care s-au inscris in vederea sustinerii probelor de aptitudini fiind contactati din timp, in vederea stabilirii modului de conectare cu profesorii evaluatori), cu respectarea/asigurarea unor condiții egale de participare pentru toți candidații înscriși.

În situația în care unul dintre candidați, la una dintre cele doua specializari, nu a studiat disciplina religie pe parcursul claselor V-VIII, și în consecință nu are media încheiată la disciplina religie, pentru una sau mai multe clase, acesta va susține o probă orală de verificare a cunoștințelor la disciplina religie (la cultul ortodox). În această situație, subiectele pentru proba orală se elaborează din programa şcolară de religie, clasele V-VIII. Durata probei orale va fi de 20 minute.

• 12 iunie 2020

Comunicarea rezultatelor

IMPORTANT!!!

 DUPĂ TERMINAREA  STUDIILOR  ŞI PROMOVAREA EXAMENULUI DE BACALUREAT ABSOLVENŢII SEMINARULUI  SE POT ÎNSCRIE LA ORICE FACULTATE, INDIFERENT DE PROFIL (PATRIMONIU, PASTORALĂ, ISTORIE, FILOSOFIE, ARHITECTURĂ, ACADEMIA DE POLIŢIE, Ş.A.) ŞI SE POT ANGAJA, URMARE A PROMOVĂRII EXAMENULUI DE COMPETENŢE PROFESIONALE.

 DE ASEMENEA POT ACCESA BURSE UNIVERSITARE ŞI DUPĂ ABSOLVIREA STUDIILOR SUPERIOARE, POT FACE MISIUNE CA PREOŢI, DIACONI  SAU CÂNTĂREŢI BISERICEŞTI ÎN  PAROHIE SAU CA LAICI ORI  CLERICI ÎNTR-UNA DIN INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT,  MASS-MEDIA SAU DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ DEZVOLTATE DE BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ÎN PARTENERIAT CU STATUL ROMÂN SAU DIVERSE ONG-URI.

 AVEM STUDENŢI ŞI ABSOLVENŢI LA: TEOLOGIE PASTORALĂ, TEOLOGIE – LIMBI MODERNE, ASISTENŢĂ SOCIALĂ, TEOLOGIE-PATRIMONIU, DREPT, INSTITUTUL NAŢIONAL DE MAGISTRATURĂ, FILOSOFIE, PSIHOLOGIE, I.S.E., MEDICINĂ, CONSERVATOR, ISTORIE, ARHITECTURĂ, ACADEMIA MILITARĂ, EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT, JANDARMERIE, POMPIERI ETC.