Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artei

În acest an Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artei s-a desfăşurat în perioada 2 - 5 aprilie şi a fost găzduită de Liceul de Artă "Carmen Sylva" Ploieşti. Cei mai talentaţi dintre elevii tuturor judeţelor s-au adunat pentru a concura. Olimpiada s-a desfăşurat pe mai multe secţiuni. Pentru secţiunea Icoană pe lemn, Seminarul Teologic "Sf.Gheorghe" Botoşani a avut două reprezentante : pentru clasa a XI-a eleva Arbore Mădălina-Petronela, iar pentru clasa a XII-a, eleva Alecu Marilena, îndrumate de prof. Şcarlii Ioana. În termen de trei zile elevii au trebuit să picteze câte o icoană, respectând temele şi condiţiile anunţate. Elevii din clasa a XII-a au putut alege una din cele trei teme iconografice specifice sărbătorilor pascale: "Răstignirea Domnului", "Învierea Domnului", "Mironoţisele la mormânt" iar cei din clasa a XI-a au avut reprezentarea iconografică a Sfântului Gheorghe. Elevele seminarului din Botoşani au reuşit să urce pe podium, ocupând următoarele locuri : Alecu Marilena cu icoana "Mironoţisele la mormânt" a luat Menţiune iar Arbore Mădălina-Petronela cu icoana "Sfântul Gheorghe" (bust) a luat Premiul special din partea judeţului Prahova