Revedere 20 de ani - Promoția 1996-2001 a Seminarului Teologic „Sf. M. Mc. Gheorghe” Botoșani

Revedere 20 de ani - Promoția 1996-2001 Seminarul Teologic "Sf. Gheorghe" Botoșani
Astăzi, 17 septembrie 2021, cu emoții și cu nerăbdare au pășit pargul Seminarului Teologic Liceal „Sf. Gheorghe”, din Botoșani, clericii și absolvenții promoției 1996-2001 de la profilul teologie pastorală, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la finalizarea studiilor liceale. Liceul este instituția care ne-a format caracterul, ne-a unit prin acțiunea sa de instituționalizare, prin acțiunile formale și informale, prin relațiile de colegialitate și de prietenie. Seminarul este centrul unei istorii de 5 ani, istorie în care fiecare dintre noi și-a jucat rolul său.
Întâlnirea a debutat încă de la primele ore ale dimineții cu săvârșirea Sfintei Liturghii, în Capela seminarului și pomenirea colegului Preot Ionuț Rusu, mutat la cele veșnice.
Apoi a continuat în sala de curs, unde, doamna dirigintă Țifrea (Urzică) Corina a strigat catalogul și s-au depănat frumoase amintiri din perioada liceului.
Prezenți la eveniment au mai fost și Directorul Seminarului Pr. Prof. Daniel Dascălu, fostul Director al Seminarului  Pr. Prof. Grigore Diaconu, Pr. Prof. Visarion Vizitiu, Pr. Prof. Gheorghe Grigoraș, Pr. Prof. Vasile Acatrinei, Pr. Prof. Vasile Arhip, Dorica Coca.
Colectivul clasei a fost dintotdeauna unul unit și, începând cu Întâlnirea de 10 ani, au avut loc anual întâlniri între colegi pentru câteva zile în diferite locații.
A fost o bucurie  a slujirii împreună și a revederii cu profesorii și cu colegii dragi. 
        Preot Dan Muraru

Contact

Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" Botoșani

Adresa: Str. Prieteniei nr. 2, Botoșani 710077, România
Tel/Fax: 0231 581 773

Email: seminarul_bt@yahoo.com
Web:  www.seminarulbotosani.ro

 

Sait realizat de DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © 2012 seminarulbotosani.ro