Sărbătoare de suflet la Biserica Vovidenia – Absolvirea Promoției 2025 a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Botoșani

Data de 2 iunie 2025 a fost o zi cu totul specială pentru elevii claselor a XII-a A și a XII-a B de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Gheorghe” din Botoșani, marcând solemn sfârșitul unei etape fundamentale din formarea lor umană și duhovnicească.

Evenimentele au avut loc la Biserica Vovidenia și au debutat cu slujba de TeDeum, oficiată de părintele director Daniel Dascălu, părintele spiritual Irinel Puiu și părintele bibliotecar Claudiu Ionescu, în prezența elevilor, a profesorilor și a părinților.

În continuare, sala de conferințe a Complexului Parohial  a găzduit festivitatea de absolvire, un moment încărcat de emoție, în care s-au rostit discursuri de mulțumire și de adio, s-au oferit simboluri și s-au rememorat amintiri.

Elevii reprezentanți, Achițenei Ștefan-Iustinian (XII A) și Cojocariu Florina-Cătălina (XII B), au transmis în numele colegilor lor mesaje de recunoștință și reflecție asupra celor patru ani de formare.

„Seminarul a fost pentru noi mai mult decât o școală – a fost o școală a sufletului. Aici am învățat nu doar să citim și să interpretăm Cuvântul lui Dumnezeu, ci să-l trăim” – a spus subsemnatul, subliniind dimensiunea spirituală a educației teologice.

Florina a adăugat: „Am crescut împreună, am învățat unii de la alții și am format legături care vor dura o viață. Am învățat să privim lumea cu alți ochi, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu.”

Diriginții celor două clase – domnul profesor Cezar Grădinaru (XII A) și doamna profesoară Crina Ștefan (XII B) – au fost omagiați cu căldură și recunoștință pentru rolul esențial avut în formarea elevilor, atât intelectuală, cât și morală. Discursurile  au alternat între umor și emoție sinceră, evocând amintiri dragi și expresii devenite emblematice în viața de clasă.  În cadrul festivității, domnul profesor Cezar Grădinaru, cu lacrimi în ochi, a rostit un discurs profund emoționant despre parcursul clasei sale. Doamna dirigintă Crina Ștefan a comparat clasa a XII-a B cu o barcă în care fiecare elev a vâslit în același ritm, ajungând cu bine la țărm. La final, părintele director Daniel Dascălu a amintit că această generație a început liceul în plină pandemie de COVID-19, dar a ajuns la final sănătoasă și împlinită, urând tuturor absolvenților mult succes în viață.

Un moment aparte a fost oferirea cheii simbolice a succesului, elevei Maria Mocanu din clasa a XI-a B – un gest de continuitate și încredere în generațiile care urmează.

Finalul festivității a fost marcat de proiecția unor videoclipuri ce au surprins cele mai frumoase momente din anii de seminar, stârnind zâmbete, aplauze și lacrimi în rândul celor prezenți.

Această zi nu a fost doar un final, ci o încununare a unei formări în credință, în prietenie și în cunoaștere, sub ocrotirea Maicii Domnului și cu binecuvântarea celor care i-au însoțit pas cu pas. Absolvenții promoției 2025 pășesc mai departe cu inima plină și sufletul luminat. 

(absolvent, șef de promoție -Achițenei Ștefan Iustinian)