Concert de colinde susţinut de seminariştii botoşăneni

                      În seara de 17 decembrie 2012, la ora 17:00 în sala mare a teatrului “Mihai Eminescu”  din Botoşani, tinerii elevi de la Seminarul Teologic Ortodox Liceal “Sf. Gheorghe” au redat bucuria Crăciunului şi a Naşterii Domnului printr-un concert de colinde.  La acest spectacol au participat mulţi preoţi în frunte cu Pr. Prof. Grigore Diaconu director al Seminarului Teologic  “Sf. Gheorghe”. De asemenea la acest eveniment au luat parte şi toţi profesorii Seminarului şi o mulţime mare de credincioşi.  Tinerii elevi seminarişti i-au introdus pe invitaţi în atmosfera din ziua naşterii Domnului, prin piesa de teatru “ Naşterea Domnului” regizată de Pr. Prof. Vizitiu Visarion.  Apoi a urmat corul de muzică corală “Biruitorii” dirijat de Pr. Prof. Constantin Zăiceanu care au interpretat o serie de colinde, şi anume “Naşterea Domnului”, “În seara de Moş Ajun” şi “Leru-i ler””. A intrat în scenă şi corul de muzică psaltică “Filotheos” coordonat de Pr. Arhip Vasile si dirijat de Bulboacă Gheorghe, elev în clasa a XI-a A, care au încântat audienţa cu un colaj de colinde psaltice “ Trei Crai de la Răsărit”, “Toca-n cer” şi  “În oraşul Bethleem”.   A mai cântat şi grupul “ Doruleţul” avându-l ca instructor pe Pr. Prof. Constantin Zăiceanu, apoi urmând soliştii Maria Bălineanu din clasa XII-a B, Tatiana Ilaşi din clasa XII-a B şi Constantin Belecciu tot din clasa a XII-a B, care au întreţinut atmosfera de sărbătoare.  iar spectacolul a fost închis de activitate “Obiceiurile tradiţionale de iarnă” , în care câţiva din elevi au jucat dansul ursului şi multe alte dansuri sfecifice Anului Nou, instructorul fiind Petru Abalaşei.             

Pr. Prof. Director Grigore Diaconu a afirmat: “Apreciez concertul din seara aceasta ca fiind o reuşită a elevilor seminarului nostrum şi a profesorilor noştri. Colindele fac parte din viaţa noastră bisericească şi sunt creaţia cea mai frumoasă a poporului nostru prin care poporul a teologhisit Naşterea Domnului. De asemenea şi obiceiurile fac parte tot din spiritualitatea noastra ortodoxă şi românească şi ele trebuiesc păstrate, căci altfel ar însemna să ne anulăm o parte din certificatul nostru de naştere ca popor român şi creştin.”            

“Întotdeauna orice concert, mai ales dacă este legat de sărbătoarea naşterii Domnului şi a noului an îmi aduce aminte de copilăria mea, de anii când mergeam cu multă bucurie să vestim Naşterea Mântuitorului Hristos. În al doilea rând concertul acesta ne reaminteşte faptul că Dumnezeu cel bun ne binecuvintează cu tineri valoroşi, frumoşi la suflet şi pe noi profesorii ne responsabilizează pentru că trebuie să îi învăţăm pe tinerii seminarişti să-l iubească pe Dumnezeu şi tot ce este frumos. În al treilea rând, deşi colindul îl cunoaştem, îl cântăm, niciodată nu este epuizat, iar noi oamenii maturi câteodată dorim să le luăm locul copiilor de pe scenă, de la uşă sau de la ferestrele caselor noastre.  Sala teatrului “Mihai Eminescu” a devenit un colţ de rai în care şi noi parcă am intrat şi îl mărturisim pe Hristos prin cântec; colindul parcă este o contiunuă liturghie. Fie ca acest moment să fie un moment de renaştere pentru toţi cei care au participat româneşte şi creştineşte” a precizat Pr. Prof. Partenie Apostoaie.          

Elevul Bulboacă Gheorghe, din clasa a XI-a A a spus: “ Cred că este un spectacol reuşit din toate punctele de vedere, un spectacol divers care a cuprins foarte multe momente artistice. Piesa care s-a jucat în această seară s-a reluat după o lungă perioadă de timp în care nu a mai fost pusă în scenă, ea fiind regizată pe Pr. Prof. Visarion Vizitiu şi  cred că a avut un mare success. Mă bucur că acest concert a fost unul divers şi că nu a menţinut o linie monotonă, ci a fost plin de culoare şi cred că toţi cei care au participat au fost surprinşi şi mulţumiţi.”    

                                                                                                                                                 Plian Alexandru, Aleph - Jurnalism religios   

 

 

 

Contact

Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" Botoșani

Adresa: Str. Prieteniei nr. 2, Botoșani 710077, România
Tel/Fax: 0231 581 773

Email: seminarul_bt@yahoo.com
Web:  www.seminarulbotosani.ro

 

Sait realizat de DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © 2012 seminarulbotosani.ro