Admitere 2016 - 2017

         Oferta şcolară a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoşani

 

Seminarul nostru are următoarea ofertă şcolară pentru anul 2016 – 2017:

28 de locuri pentru clasa a IX-a - profilul Teologie pastorală (filiera vocaţională)

28 de locuri pentru clasa a IX-a - profilul Teologie patrimoniu (filiera vocaţională – clasă mixtă:  

băieţi şi fete)

La seminariile teologice se pot înscrie elevi ai clasei a VIII-a şi absol­venţi de gimnaziu din anii anteriori care au promovat testele naţio­nale / tezele unice.

Înscrierile se fac la secretariatul şcolii. Dosarul de înscriere va cuprinde:

a)      certificatul de Botez (ortodox) -  copie legalizată;

b)      fişa medicală (original)

c)      fişă de înscriere, în original, eliberată de unitatea de învăţământ gimnazial

d)     recomandarea Consiliului parohial

e)      binecuvântarea Chiriarhului locului

Vizita medicală este obligatorie şi eliminatorie.

 

 

CALENDARUL ADMITERII

pentru anul şcolar 2016 - 2017

    

   

    23-24 mai 2016       Înscrierea pentru probele de aptitudini.

    25-28 mai 2016       Desfăşurarea probelor de aptitudini.

    30 mai 2016            Afişarea rezultatelor parţiale la probele de aptitudini.

          Depunerea contestaţiilor la probele de aptitudini, acolo unde metodologia permite acest lucru.

    31 mai 2016            Afişarea rezultatelor finale în urma contestaţiilor la probele de aptitudini.

   

 

      La seminariile teologice ortodoxe evaluarea  aptitudinilor constă din: probe orale, probe practice şi probe scrise.

PROBELE DE APTITUDINI pentru seminariile teologice ortodoxe, SPECIALIZAREA   PASTORALĂ  sunt următoarele:

 

PROBE ORALE

 

Ø Verificarea dicţiei prin rostirea uneia din rugăciunile: „Împărate ceresc…”, „Preasfântă Treime…”, „Tatăl nostru…”, Psalmul 50, Crezul, „Cuvine-se cu adevărat…”, „Apărătoare Doamnă…”;

Ø Verificarea aptitudinilor muzicale prin:

- Intonarea uneia dintre următoarele cântări bisericeşti: „Sfinte Dumnezeule…”; „Cu noi este Dumnezeu…”; „Doamne al puterilor…”; Troparul Învierii; „Tatăl nostru…”; Troparul Rusaliilor; „Fie numele Domnului binecuvântat…”; „Binecuvântat eşti Hristoase Dumnezeul nostru…”; Colinde cu conţinut religios;

- Intonarea unui cântec patriotic („Deşteaptă-te române..”; „Limba noastră…” - Al. Cristea; „Ţara mea” - D.G. Chiriac; „Imnul eroilor..” - I. Brătianu; „Pui de lei…” - I. Brătianu)

- Verificarea auzului muzical prin luarea tonului după pian şi prin intonarea gamei Do Major, a arpegiului şi a unor sunete din gamă.

- Verificarea simţului ritmic.

 

Notă: Pentru examenul la proba muzicală nu se vor verifica noţiunile teoretice.

          Probele orale vor fi apreciate cu calificativul Admis / Respins.

 

PROBĂ SCRISĂ

Ø Lucrare scrisă, cu durată de 2 (două) ore, la Religie

 

Subiectele pentru proba scrisă se elaborează din programa şcolară de religie, clasele a VII-a – a VIII-a. Lucrarea scrisă se apreciază cu note de la 1 la 10.

Ø Subiecte pentru lucrarea scrisă:

Clasa a VII a

1.  Dumnezeu se descoperă oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie

2.  Crearea lumii – zilele creaţiei; crearea omului; căderea în păcat.

3.  Hristos – Lumina lumii: Vindecarea orbului din naştere. Învăţături dogmatice şi morale.

4.  Rugăciunea în viaţa creştinului

5.  Sfânta Liturghie – întâlnirea cu Hristos

6.  Legea cea nouă – Fericirile – Enumerare şi explicare

 

Clasa a VIII a

1. Crezul – sinteza învăţăturii de credinţă. Conţinut şi explicare.

2. Pilda semănătorului – primire şi împlinire a cuvântului lui Dumnezeu.

3. Biserica locaş de închinare: formă, împărţire, obiecte mai importante din biserica

4. Răbdare şi încredere în Dumnezeu – Dreptul Iov.

 

Bibliografie:

1.  Mica Biblie

2.    C. Muha, Religie creştin ortodoxă. Caiet pentru elevi  clasa VII-a – ed.a 2-a revizuită 2012 şi clasa a VIII-a, 2009, ambele Ed. „Sf. Mina”, Iaşi.

Proba scrisă va cuprinde două teme din cele menţionate mai sus cu pondere egală pentru nota finală.

 

PROBELE DE APTITUDINI pentru seminariile teologice ortodoxe, SPECIALIZAREA PATRIMONIU sunt următoarele:

 

PROBA SCRISĂ de verificare a cunoştinţelor religioase, evaluată cu notă, după tematica menţionată mai sus la specializarea pastorală

PROBA PRACTICĂ pentru testarea aptitudinilor la studiul formelor, desen după natură, evaluată cu notă;

PROBA PRACTICĂ pentru testarea aptitudinilor la studiul culorii si compoziţie plastică, evaluată cu notă.

Conţinuturile pentru cele două probe practice de verificare a aptitu­dinilor artistice sunt cele din programa şcolară de educaţie plastică pentru gimnaziu.

NOTĂ:

Până la sfârşitul timpului de elaborare a fiecărei lucrări scrise, comisia afişează baremul de corectare.

Probele scrise şi cele practice sunt evaluate cu note. Nota minimă de admitere la fiecare probă este 6.00. Candidaţii care la proba orală obţin calificativul „respins”,  nu mai susţin proba scrisă.

La probele orale şi practice nu se admit contestaţii. Contestaţiile se admit doar la proba scrisă.

Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel: (APT + 3 MA) : 4. = MFA

unde: APT = media aritmetică a notelor obţinute la probele de aptitudini, calculată cu două  zecimale, fără rotunjire; MA = media de admitere; MFA = media finală de admitere. Media finală de admitere este minim 6.00. La medii egale, departajarea candidaţilor se va face după media obţinută la testele naţionale. Dacă egalitatea persistă, departajarea se va face după nota obţinută la lucrarea scrisă din cadrul probelor de aptitudini. Media finală de admitere se calculează cu două zecimale, fără rotunjire. Candidaţilor respinşi la probele de aptitudini li se înapoiază dosarele şi participă la repartizarea computerizată în licee.

IMPORTANT!!!

DUPĂ TERMINAREA  STUDIILOR  ŞI PROMOVAREA EXAMENULUI DE BACALUREAT ABSOLVENŢII SEMINARULUI  SE POT ÎNSCRIE LA ORICE FACULTATE, INDIFERENT DE PROFIL (PATRIMONIU, PASTORALĂ, ISTORIE, FILOSOFIE, ARHITECTURĂ, ACADEMIA DE POLIŢIE, Ş.A.) ŞI SE POT ANGAJA, URMARE A PROMOVĂRII EXAMENULUI DE COMPETENŢE PROFESIONALE.

Documente atașate