9 Martie – „Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989”
La inițiativa pr.prof. dr. Dascălu Daniel, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” din Botoșani, s-a săvârșit slujba de pomenire a foștilor deținuții politici și luptătorii anticomuniști care au pătimit în temnițele comuniste, în Paraclisul Seminarului după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite din ziua de 9 martie 2022.
În cadrul orelor de curs, domnul profesor Marius Râznic și pr. prof. Daniel Dascălu au prezentat mai multe aspecte ale perioadei de prigoană a regimului communist ateu, care a încarcerat multe personalități religioase și intelectuale ale României post belice. După Sfânta Liturghie, elevi ai Seminarului Teologic Botoșani au participat la o manifestare prilejuită de comemorarea zilei de 9 martie - Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989. Într-o activitate comună cu Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena – Eternitatea” Botoșani, reprezentată de părintele paroh Vasile Burlacu a fost marcată această zi printr-o slujbă de pomenire a tuturor deținuților din închisorile comuniste ale perioadei mai sus amintite. Slujba de pomenire a avut loc în Cimitirul „Eternitatea” Botoșani la Monumentul ridicat în anul 1998. Acest monument dedicat memoriei luptătorilor anticomuniști a fost ridicat de către Asociația Foștilor Deținuți Politici, filiala Botoșani, prin contribuție proprie.
În cadrul acestui eveniment au fost pomeniți 117 deținuți politici printre care și 3 preoți. Răspunsurile liturgice au fost oferite de cântărețul parohiei Eternitatea, Gabriel Corolea și de către elevii Seminarului Teologic Botoșani.
Ziua de 9 martie a fost legiferată ca fiind dedicată comemorării deținuților politici anticomuniști printr-un proiect de lege adoptat de Parlamentul României pe data 9 februarie 2011 în Senat, 22 noiembrie în Camera Deputaților și promulgat de Președintele României pe 2 decembrie 2011.
Veșnică lor pomenire! Preot Țăranu Daniel-Constantin.