Colindători de la Seminarul botoșănean la Roma

In perioada 28 noiembrie–4 decembrie, un grup de 7 elevi seminariști, membri ai Coralei „Biruitorii”, cu dăruirea Pr. Director Daniel Dascălu și cu sprijinul dl. prof. Cezar Grădinaru a avut Roma la picioare în cadrul unei vizite cultural-misionare care a avut loc datorită pr. Nicolae Strugaru, fiu al Botoșaniului, paroh al Bisericii „Sf. Cuv. Dimitrie Basarabov” din Borghesiana.

În prima zi am vizitat Basilica di San Lorenzo fuori le mura, zidită pe locul mormântului Sf. Arh. Laurențiu de către Sf. Împ. Constantin în sec. VI. Maxima memento mori ne-a fost călăuză printre aleile cimitirului Verano, locul de odihnă al unuia dintre părinții patriei italiene, Giuseppe Garibaldi.

În a doua zi, pașii noștri s-au îndreptat către celebre puncte de reper ale orașului celor 7 coline: Fontana di Trevi – impresionanta fântână arteziană ce datează din 1762 – și Scara și Piața Spaniolă. Printre clădirile cochete și piațetele ce ascund adevărate opere de artă, atenția ne-a fost îndreptată către Marea Sinagogă, construită la scurt timp după dizolvarea Statelor Papale, Universitatea Pontificală Gregoriană, Institutul Pontifical Biblic, Piazza del Popolo, Basilica dei Santi Bonifacio e Alessio, construită pe locul casei părinților Sf. Alexie, omul lui Dumnezeu, și celebra Grădină cu portocali, care oferă o minunată priveliște asupra orașului. Spre seară am putut admira măreața Basilică a Sf. Petru din Vatican și, în lumina caldă a apusului, Castelul Sant’Angelo.

Sf. Ap. Andrei cel întâi chemat a fost cinstit în Parohia Borghesiana, unde PS Macarie, episcop ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit Sf. Liturghie. Bucuria sărbătorii a fost dublată de un concert de colinde și cântece patriotice susținut de grupul de copii al parohiei și de Corala „Biruitorii”.

Ziua Națională a României a fost marcată prin săvârșirea Sf. Liturghii de către același blând și bun episcop, înconjurat de un sobor de preoți, în măreața biserică a Sfintei Mironosițe Salomeea, primul loc de închinare fiind ridicat în 1209, pe locul descoperirii sfintelor sale moaște. În cadrul Sf. Liturghii, toți cei prezenți s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului.

Ulterior, Parohia Frosinone prin pr. Vasile, ne-a oferit o agapă, iar copiii parohiei ne-au bucurat cu un recital de colinde.

Cu prilejul sărbătorii Cuv. Paisie și Cleopa de la Sihăstria, al doilea hram al Mănăstirii „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” Rignano Flaminio s-a săvârșit Sf. Liturghie în biserica mănăstirii de către PS Macarie și un numeros sobor de preoți. Ulterior, tinerii seminariști au colindat gazda – Părintele Ieromonah Ștefan și obștea – dar și pe ceilalți credincioși prezenți.

În cea de-a șasea zi ne-am întors în Cetatea Eternă, unde am vizitat faimoasa Piazza Navona și ne-am bucurat de frumosul târg de Crăciun. Am admirat celebra Fântână a celor 4 Fluvii, sculptată de Bernini, și Basilica Sant’Agnese in Agone, o capodoperă în stil baroc construită în sec. XVI. Spre seară am avut bucuria de a-l colinda pe Pr. Aron și credincioșii parohiei „Sf. Ap. Andrei” din Montefiascone un oraș pitoresc așezat pe malurile lacului Bolsena.

Înainte de a merge spre aeroport, Pr. Nicolae ne-a ospătat încă o dată, binecuvântându-ne totodată și călătoria. Pe cale am vizitat și Parohia Fiumicino, unde părintele protopop Cristian Olteanu ridică, cu ajutorul credincioșilor, o frumoasă biserică închinată Sf. Dionisie Exiguul.

Pentru mine, această călătorie a fost un binecuvântat prilej de a vedea locuri noi, de a-mi cunoaște mai bine colegii, oameni noi, dar și pe mine însumi. Am avut parte de o experiență de neuitat alături de oameni dragi și, pe această cale, mulțumesc tuturor!

 

Autor: Ștefan Cimpoeșu, clasa a XI-a A