COMUNICAT DE PRESĂ

Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sfântul Gheorghe” Botoșani a primit pentru al treilea an consecutiv aprobare din partea Ministerului Educației și Cercetării pentru organizarea și desfășurarea a două  proiecte de educație extrașcolară interjudețene, intitulate: Festival-concurs interjudețean de creație și interpretare vocală „SINGING AND LIVING” și Concurs interjudețean de proiecte pentru elaborarea documentelor personale „DOSARUL DE ANGAJARE” din cadrul proiectului ”ȘCOALĂ PENTRU VIAȚĂ”, menționate la numerele 213 și 222 în anexa 3 la OMEC nr. 3.197/10.02.2026. 

Misiunea liceului și deviza sa – „O școală pentru minte, suflet și trup” – se concretizează și prin implementarea proiectelor educative care implică elevii instituției alături de tineri din județul nostru sau din alte județe și regiuni ale țării. De la o ediție la alta, aceste proiecte au reușit să mențină interesul elevilor pentru implicarea activă în demersuri educative și participarea la competiții, contribuind la creșterea performanțelor și la consolidarea nivelului de pregătire al absolvenților pentru viața reală, integrarea socială și profesională, precum și pentru continuarea studiilor în mediul universitar și pentru învățarea pe tot parcursul vieții.

Totodată, proiectele urmăresc stimularea motivației pentru învățare și îmbunătățirea rezultatelor școlare, promovarea unui comportament și a unei atitudini adecvate societății contemporane, în spiritul cetățeniei europene și al valorilor morale creștine. În același timp, aceste activități oferă elevilor oportunitatea de a-și valorifica aptitudinile artistice, talentul și dorința de performanță, de a participa la un concurs interjudețean, de a face față exigențelor și de a se expune evaluărilor publicului, dar și profesioniștilor din juriu. 

La începutul lunii martie, liceenii au pregătit un spectacol dedicat primăverii, renașterii și iubirii, au confecționat mărțișoare din ceramică sau pictate pe care le-au dăruit doamnelor și domnișoarelor din orașul nostru, implicându-se activ în organizarea și desfășurarea activităților din cadrul celor două proiecte interjudețene, activități intitulate ”Iubim românește”  și ”Mărțișor tradițional”. 

Pentru că din echipele de implementare a proiectelor fac parte toate cadrele didactice, apreciem implicarea și efortul fiecăruia de a contribui la cultura organizațională, la dezvoltarea instituțională, prin promovarea valorilor românești și europene, a educației de calitate și a viziunii comune asupra rolului seminarului nostru în comunitate. 

Directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox ”Sfântul Gheorghe”,

Pr. Prof. Dr. Daniel Dascălu