Poezia-mărturie din temnița comunistă
De ceva timp (din anul 2017), ziua de 14 mai a fost stabilită ca Zi Națională de cinstire a martirilor din închisorile comuniste, ocazie cu care în întreaga țară au loc diverse evenimente ce au scopul de a face cunoscută atât generațiilor actuale cât și celor care vin după noi, suferința semenilor noștri care au fost întemnițați în acea perioadă.
Ziua a fost instituită în memoria miilor de tineri, intelectuali, teologi, oameni de diferite categorii sociale care s-au opus regimului comunist și au fost arestați în noaptea de 14 spre 15 mai 1948. Mulți dintre cei arestați nu s-au mai întors acasă niciodată, trecând la Domnul ca urmare a umilințelor și suferințelor la care regimul din penitenciar îi supunea, însă alții au rezistat.
Rezistența în fața morții în închisorile comuniste, s-a făcut prin credință și cultură, poezia fiind una dintre manifestările acesteia din urmă. Poezia scrisă în celule constituie un autentic document istoric, fapt pentru care Liceul Tehnologic Ocna Mureș a inițiat Proiectul Județean „Poezia-mărturie din temnița comunistă”.
Aflat la a V-a ediție, proiectul se dorește a se extinde la nivel național, și de aceea anul acesta activitățile proiectului s-au desfășurat în instituții din mai multe județe, printre care se numără și Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani.
Marți, 14 mai 2024, elevii liceului nostru au cinstit martirii din închisorile comuniste prin recitaluri de poezii scrise în închisori și alocuțiuni despre suferințele îndurate de către cei întemnițați în acele vremuri.
Activitatea a fost desfășurată în baza Acordului de Parteneriat cu Liceul Tehnologic Ocna Mureș și Biblioteca Lic. Th. Ocna Mureș. Coordonator Proiect, Bibliotecar, Pr. Ionescu Claudiu