Săptămâna educaţiei globale

Săptămâna Educației Globale

             În perioada 16-24 noiembrie 2013 se desfășoară a 15-a ediție a Săptămânii Educației Globale, program facilitat de Centrul Nord-Sud al Consiliului Europei. Tema din acest an este :„Adoptă un stil de viață durabil”/„Go for a sustenable life style”.

Seminarul  Teologic Ortodox  „Sf. Gheorghe” Botoșani a inițiat , în acest sens, un parteneriat cu Colegiul Național  „Mihai Eminescu”  în cadrul căruia  vor desfășura, în fiecare zi a acestei săptămâni ,activități care vizează tema propusă.

Inițiatorii proiectului, cadre didactice de la cele două unități de învățământ – prof. Marius Râznic, prof. Loredana Ciobanu , prof. Corina Țifrea și prof. Crina Ștefan au încercat o abordare mai deosebită a temei din acest an valorificând aspectele atât aspectele vieții materiale cât și cele ale vieții spirituale pe care le presupune stilul de viață durabilă.

Stilul de viață durabil nu se rezumă doar în a nu fuma, a nu consuma alcool sau droguri , stilul de viață durabil presupune, în primul rând, echilibru, armonie interioară ,formarea unei percepții superioare a vieții prin preluarea unor modele pozitive de viață din lectură , din trăirea spirituală  și din comunicarea cu cei care au adoptat un altfel de mod de a trăi.

Vă prezentăm ,în cele ce urmează , programul propus de organizatori:

Luni, 18 noiembrie 2013 la ora 13,00  Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani va găzdui în sala multimedia  activitatea:  Viaţa  - o abordare interdisciplinară (stilul de viaţă durabil în viziunea unui biolog, chimist, filosof, om de litere, teolog); Stilul de viaţă durabil în perspectivă istorică (Grecia şi Roma antică, Evul Mediu, „secolul luminilor”, perioada romantică, perioada interbelică);

Marți , 19 noiembrie 2013 ora 12.00 la Biblioteca de Limbi străine  se va desfășura activitatea Credinţa şi lectura o altă dimensiune a stilului de viaţă durabil   care va avea ca invitați pe poeta Maria Baciu și pe pr. prof. Grigore Diaconu,

Miercuri, 20 noiembrie, ora 11, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” d-l Axinciuc Vlad de la Centrul de Prevenire,Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani va realiza o sesiune de informare cu tema :O viaţă sănătoasă  – condiţie fundamentală pentru un stil de viaţă durabil;

Joi, 21 noiembrie ora 11 la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani  d-na Hîrtopeanu Mihaela – profesor psiholog şi inspector din cadrul AJOFM Botoşani va organiza o dezbatere cu tema:

Stilul de viaţă durabil privit prin  prisma inserţiei absolvenţilor pe piaţa muncii;

Vineri, 22 noiembrie ora 13 d-na prof. Laura Tocariu de la Muzeul etnografic Botoşani va susține activitățile:  Stilul tradiţional de viaţă versus stilul de viaţă contemporan; Stilul de viaţă durabil şi progresul tehnic; Conceptul noilor modele de bunăstare;

 

Contact

Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" Botoșani

Adresa: Str. Prieteniei nr. 2, Botoșani 710077, România
Tel/Fax: 0231 581 773

Email: seminarul_bt@yahoo.com
Web:  www.seminarulbotosani.ro

 

Sait realizat de DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © 2012 seminarulbotosani.ro