Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, prilej de omagiere și bucurie deopotrivă, pentru preoții, profesorii și elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Gheorghe” din Botoșani, împlinit printr-un amplu program dedicat marilor Dascăli ai Bisericii. Astfel, fiecare dintre cadrele didactice a desfășurat activități în concordanță cu acesta:
-„Nestemate din operele Sfinților Trei Ierarhi” - activitate constând în alegerea și comentarea unor maxime/cuvinte înțelepte din operele Sfinților Trei Ierarhi, desfășurată în ziua de 27 ianuarie, în cadrul studiului limbilor clasice, sub îndrumarea doamnei profesoare Daniela Grădinaru;
-„Să-i cunoaștem pe Sfinții Trei Ierarhi”- activitate pe grupe prin crearea de planșe, postere, PPT-uri dedicate, desfășurată în ziua de 27 ianuarie, sub coordonarea doamnei profesoare Jeanina Apostol, de către elevii clasei a IX a C.;
-„Viața Sfinților Trei Ierarhi” - Realizarea de prezentari electronice utilizand aplicatia Power Point în cadrul laboratorului de informatică, coordonat de doamna profesoară, Ionela Simona Cojocariu, în ziua de 27 ianuarie;
- „Valorile fundamentale ale echilibrului între trup și suflet” - dezbatere mediată și coordonată de domnul profesor Ionuț Anisie, alături de elevii clasei a XII a B, în ziua de 27 ianuarie.
-„Sfinții Trei Ierarhi- drumuri, locuri, fapte.”- activitate realizată de doamnele profesoare Adina Papuc și Mădălina Arăpașu, într-o abordare interdisciplinară pentru elevii claselor a X a B, respectiv a IX a B, în ziua de 27 ianuarie.
-„Activitatea Sfinților Trei Ierarhi în contextul politic și religios din Imperiul Bizantin” - o abordare istorică, constând într-o dezbatere și prezentare PPT, alături de elevii claselor a IX a, a X a și a XII a, realizată sub coordonarea domnului profesor Marius Rîznic, în ziua de 28 ianuarie.
-„Psalmii -de la Omiliile Sf. Vasile cel Mare la poezia modernă argheziană” - o analiză pe text, activitate desfășurată în cadrul orelor de limba și literatura română, sub coordonarea doamnei profesoare Corina-Mariana Țifrea, în ziua de 28 ianuarie.
-„Anaforalele liturgice la Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur”- referat și analiza textului liturgic, acttivitate desfășurată sub îndrumarea pr. profesor Partenie Apostoaie, cu elevii claselor de Pastorală, în ziua de 28 ianuarie.
-„Mame celebre : Emilia, Nona și Antuza. Rolul lor în formarea Sfinților Trei Ierarhi.” - referate în prezentare PPT, activitate desfășurată sub coordonarea pr. profesor Visarion Vizitiu, în ziua de 28 ianuarie.
Apoi, în ziua premergătoare sărbătorii propriu-zise, s-au desfășurat în cadrul programului dedicat, activități interdisciplinare cu caracter didactic, artistic și dinamic-creativ, constând în:
- prezentarea unei scenete intitulată: „Pâinea care hrănește sufletul” evidențiind lucrarea filantropică și bunătatea marelui Arhiepiscop Vasile, interpretată de elevi din clasele a X a și a XI a, secția pastorală, sub îndrumarea doamnei profesoare Crina Ștefan;
- o scurtă prezentare biografică a Sfinților Trei Ierarhi și concurs de întrebări cu referință la tema prezentată, tip „Kahoot”, pentru reprezentanții tuturor claselor de elevi, coordonate de pr. prof. Olivian Sandu;
- o amplă prezentare Power Point, cu tema -„Etapa de școlarizare din viața Sfinților Trei Ierarhi- referințe”- ca model de disciplină și organizare a studiului pentru orice tânăr, mai ales teolog - urmat de un concurs tip „Quizz” (în aplicația Wordwall) privind opera, misiunea și viața celor Trei Mari Ierarhi-repere pentru conștiința și lucrarea pastoral-misionară a oricărui creștin, mai cu seamă teolog și slujitor al Bisericii, activitate prezentată și coordonată de subsemnatul, pr. Puiu I. Constantin.
- prezentările cu temele: „Reprezentarea iconografică a veșmintelor Sfinților Trei Ierarhi” (PowerPoint), respectiv „Chipul bizantin în iconografie”, lucrări aparținând elevelor din clasa a XI a B, Fercal Maria și Mocanu Claudia Maria, sub îndrumarea doamnei profesoare, Ioana Șcarlii;
- „Sfinții Trei Ierarhi-reproduceri în tehnici diferite” - Expoziție realizată sub îndrumarea doamnei profesoare, Ionela Pînzariu în holul școlii;
-„Utilizarea în siguranță a internetului și identificarea surselor credibile în evocarea Sfinților Trei Ierarhi” - activitate de laborator, ce presupune dezvoltarea competențelor digitale și utilizarea în siguranță a internetului, concepută și realizată de doamna profesoară, Dr. Ada Alexandrina Macovei, alături de elevii clase a XI a C.
Ziua de ajun a sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi s-a încheiat într-un cadru solemn, prin participarea tuturor cadrelor didactice și ai elevilor seminarului la slujba Vecerniei unite cu Litia, în cinstea Marilor Ierarhi.
Ziua de 30 ianuarie, praznicul Sfinților Trei Ierarhi, a încununat întreg programul dedicat omagierii acestora și a prestigiului pe care îl poartă pentru școlile teologice, prin participare în comuniune liturgică la slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii, a cadrelor didactice și ai elevilor școlii noastre. Din soborul slujitorilor au făcut parte: părintele director, profesor Daniel Dascălu, fostul și primul director al instituției de învățământ teologic din municipiul Botoșani, preot Gheorghe Viziteu (ajuns la venerabila vârstă de 86 de ani), preoți absolvenți ai seminarului, preoți profesori și slujitori ai școlii noastre (Pr. prof. Partenie Apostoaie, Pr. Neculai Pînzariu, Pr. Adrian Achițenei, Pr. spiritual, Constantin Puiu), răspunsurile la strană fiind date de membrii corului seminarului, coordonați de profesorii de muzică, Cezar Grădinaru și Gheorghe Bulboacă. În cuvântul de încheiere, părintele director a subliniat relevanța unor asemenea momente de comuniune, prevalând responsabilitățile profesorilor în raport cu așteptările și provocările tinerilor și evidențiind oportunitățile elevilor care studiază la seminar, afirmate și confirmate de foștii absolvenți, în primul rând, șansa comuniunii liturgice și apropierii sufletești într-un mod firesc de a fi. De asemenea, părintele prof. Partenie, a împărtășit și în calitate de gazdă a evenimentului, pe lângă mulțumiri, bucuria de a ne găsi în unitate și comuniune și dincolo de momentul liturgic, în perspectiva unei rodnice misiuni în folosul Bisericii spre mântuirea fiecăruia. La finalul slujbei au fost pomeniți în cadrul parastasului, toții preoții, elevii și colaboratorii seminarului care au trecut la cele veșnice.
A consemnat, spiritual pr. Puiu I. Constantin