Simpozion Județean la Seminarul Teologic din Botoșani
Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Sf. Gheorghe” din Botoșani a organizat joi, 16 mai 2024, Simpozionul Istorie, cultură și spiritualitate botoșăneană, în cadrul proiectului județean cu același nume, înscris în CAEJ, poz. 116, cu nr. 16047 din 13.11.2023.
Prin acest proiect ne propunem să facem cunoscută copiilor și adolescenților istoria, spiritualitatea și cultura județului Botoșani.
Istoria este flacăra trecutului în mâna prezentului, care luminează viitorul. Ce importanță are istoria? Istoria a fost mereu o posibilitate infinită de a cunoaște, de a înțelege și de a contempla umanitatea în toată diversitatea sa. Jocul cu trecutul ne poartă spre tărâmul de poveste, o poveste care este chiar a noastră și pe care este păcat să nu o cunoaștem. Orice localitate sau regiune își are istoria ei, personalitățile ei, are oameni, locuri sau fapte cu care se pot mândri și care trebuie neapărat cunoscute.
Activitățile proiectului au în vedere stimularea curiozității pentru studiul istoriei, spiritualității și culturii locale, îmbunătățirea percepțiilor copiilor cu privire la imaginea, istoria, importanța culturală și spirituală a plaiurilor botoșănene.
Participanții la Simpozion au avut parte de o prezentare interactivă susținută de tănărul Andrei Ciurciun din clasa a XII-a A, în cadrul căreia au fost scoase în evidență aspecte deosebite, cunoscute sau mai puțin cunoscute ale personalității marelui compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român, George Enescu.
În încheierea activității, Pr. Prof. Dr. Daniel Dascălu, Directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani, a subliniat cât de benefic este să ne cunoaștem meleagurile natale cu trecutul lor, cu valorile spirituale și culturale ce își au aici obârșia, toate acestea pentru educarea unui ales sentiment de mândrie privind apartenența noastră la acestă comunitate.
Coordonatori proiect:
Pr. Prof. Dr. Daniel Dascălu
Bibliotecar, Pr. Ionescu Claudiu