Pe data de 12 iunie 2015 în cadrul şcolii noastre s-a desfăşurat simpozionul "Ştiinţele socio-umane şi religia în contextul globalizării". Din partea Inspectoratului şcolar judeţean au participat domnul inspector de religie Purice Cătălin şi doamna inspector pentru discipline socio-umane Hodan Cătălina. De asemenea, au fost prezenţi mai mulţi profesori de la şcolile reprezentative din Botoşani.
Simpozionul „Ştiinţele socio-umane şi religia în contextul globalizării” vizează valorizarea şi promovarea preocupărilor profesorilor de ştiinţe socio-umane şi religie din învăţământul preuniversitar, preocupări ce ilustrează interesul pentru desfăşurarea unui demers didactic eficient, dar şi creativitatea în context interdisciplinar.
Interdisciplinaritatea se impune astăzi în domeniul didactic, în contextul globalizării, al dezvoltării socio-economice şi al cercetărilor psihopedagogice. Problemele globale ale lumii contemporane pledează pentru o integrare a disciplinelor, deoarece nicio problemă nu mai poate intra în aria închisă a unei singure ştiinţe sau sub titlul unei singure probleme. Întregul demers educaţional ar trebui să aibă drept rezultat dezvoltarea integrală a individului ca fiinţă umană liberă, ajutându-l pe cel ce studiază ca, prin învăţare, să-şi formeze o atitudine atât faţă de cunoaştere, cât şi faţă de viaţă, cu accent pe iniţiativă şi creativitate. Astfel, termenul de învăţare cuprinde achiziţionarea şi practicarea de noi metodologii, noi atitudini şi noi valori necesare adaptării într-o lume în continuă schimbare. În realizarea unui asemenea demers, ştiinţelor socio-umane şi religiei le revine un rol aparte, determinat de finalităţile educaţionale ce le sunt proprii.