Fiind un oraș cultural, parte a unui județ în care s-au născut genii artistice - Eminescu, Enescu, Luchian, Băncilă, oricâte evenimente ar fi organizate pentru copii, tineri sau adulți, acestea sunt încă puține, setea de cultură fiind recunoscută. Cu atât mai mult, noi, elevii și profesorii Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sfântul Gheorghe” Botoșani suntem motivați, ca liceu vocațional, să susținem talentul în formele sale cele mai ingenue, să promovăm tinerii artiști, să le creăm condiții pentru afirmare, dezvoltare personală și recunoaștere a valorii, prin competiție deschisă și transparentă cu alți tineri de același nivel.
Întrucât mulți dintre elevii liceului nostru sunt talentați, dar au situații materiale modeste, de multe ori, participarea lor la proiecte, concursuri și competiții cade în sarcina profesorilor coordonatori și a conducerii școlii, dar rezultatele acestora merită întotdeauna eforturile. Cunoscând nevoile și situația celorlalte școli din județul nostru, apreciem că există mulți tineri valoroși, care merită sprijinul și susținerea noastră, prin crearea unui cadru competițional propice, unde să își manifeste talentul.
Proiectul ”Singing and Living” vizează educarea copiilor prin muzică și dans, integrarea limbilor străine în paralel cu păstrarea tradițiilor și obiceiurilor, într-o lume a multiculturalității și diversității artistice. ”Țara de sus”, așa cum este numit, pe bună dreptate, județul Botoșani este bogată în tradiții și obicieiuri, pe care tinerii au datoria de a le păstra și transmite pe mai departe. Noile generații, mereu conectate la internet, care călătoresc mult în străinătate și împrumută sărbători și credințe ale altor popoare, e bine să cunoască și să experimenteze arta, în cele mai autentice forme ale sale, după modele europene și naționale.
Prin implicarea în activitățile proiectului, care culminează cu Festivalul-concurs ”Singing and Living”, din data de 10 mai 2019, tinerii vor reuși să simtă și să transmită emoție participanților, vor deveni mai buni, vor avea mai multă încredere în forțele proprii, în talentul creator împletit cu muncă, își vor trăi viața mai frumos, se vor afirma și își vor pune în valoare calitățile.
Până la această dată au fost realizate ședințele de lucru, pentru organizarea detaliată a activităților ulterioare, precum și deschiderea oficială a proiectului, la care au participat cei 20 de elevi voluntari - membri ai echipei de proiect, împreună cu coordonatorii: Pr. Prof. Dr. Daniel Dascălu, Prof. Cezar Grădinaru, Prof. Jeanina Cătălina Apostol și Prof. Dr. Macovei Ada Alexandrina.
Prezent la festivitatea de deschidere oficială a proiectului ”Singing Living”, Părintele Director a subliniat importanța participării active a elevilor la viața școlii. Aceste activități îi ajută pe elevi să își dezvolte abilitățile de comunicare, să își însușească temeinic cunoștințe cât mai vaste și să își cultive inteligența emoțională pentru ca la finalul studiilor seminariale să poată răspunde provocărilor din societatea contemporană.