Mai multe activități dedicate Zilei europene a limbilor s-au desfășurat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani, în perioada 25-26 septembrie 2017. Începând cu anul 2001, în urma inițiativei Uniunii Europene și a Consiliului Europei, pe 26 septembrie se celebrează diversitatea lingvistică, plurilinvismul și învățarea limbilor străine pe toată durata vieții,
Echipa de proiect, formată din prof. Jeanina Apostol (coordonator), prof. Crina Ștefan, prof. dr. Ada Alexandrina Macovei, prof. Daniela Grădinaru, prof. Angelica Ungureanu, pr. prof. dr. Daniel Dascalu și prof. Cezar Grădinaru, împreună cu elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani au organizat și derulat activități diverse cu scopul de a atrage atenția tinerilor asupra importanței învățării limbilor străine.
Activitățile au debutat cu prezentarea semnificației acestui eveniment de către coordonatorul proiectului și au continuat cu mai multe prezentări Power Point ce au conținut curiozități lingvistice, similitudini lexicale în limbi europene, expresii și citate celebre. De asemenea, în cadrul activității „Degustări vizuale, sonore și literare”, au fost interpretate cântece în limba engleză si franceză, precum și o scenetă de teatru.
Pr. Prof. Dr. Daniel Dascălu, directorul Seminarului, a prezentat materialul „Rugăciune și liturghii în diverse limbi europene” în care au fost prezentate fragmente audio- video din slujbele ortodoxe în diferite limbi europene, precum și materiale pastorale în limbi străine folosite de Bisericile Ortodoxe Autocefale din străinătate.
Evenimentul a culminat cu interpretarea cântecului Amazing Grace în limba latină de către un cor al școlii îndrumat de prof. Cezar Grădinaru, moment în care pasiunea pentru muzica a elevilor seminariști s-a împletit armonios cu aptitudinile de comunicare în limbi străine.
Director,
Pr. Prof. Dr. Daniel Dascălu