În contextul manifestărilor dedicate Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sf. Gheorghe" din Botoșani, s-au desfășurat mai multe activități, care să puncteze unele manifestări din cadrul educației religioase, dar care au evidențiat personalitatea marelui ierarh martir și cărturar Antim Ivireanul. Astfel, în perioada 26-27 septembrie 2016, s-au desfășurat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" Botoșani mai multe activități dedicate Zilei europene a limbilor.
Începând cu anul 2001, pe 26 septembrie se celebrează diversitatea lingvistică, plurilinvismul și învățarea limbilor străine pe toată durata vieții, în urma inițiativei Uniunii Europene și a Consiliului Europei. Echipa de proiect, formată din pr. prof. dr. Daniel Dascălu, pr. prof. Teodor Cenușă, prof. Daniela Grădinaru, prof. Crina Ștefan, prof. Jeanina Apostol, prof. dr. Ada Alexandrina Macovei, împreună cu elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" Botoșani a organizat și derulat activități diverse cu scopul de a atrage atenția tinerilor asupra importanței învățării limbilor străine.
Activitățile au debutat cu rostirea rugăciunii Tatăl nostru în mai multe limbi, continuând cu o prezentarea de către elevi a semnificației acestui eveniment. De asemenea, în cadrul activității "Hai să facem cunoștință" au fost prezentate de elevi elemente specifice ale mai multor țări europene, demonstrând abilități de comunicare în diferite limbi. Pr. Prof. Dr. Daniel Dascălu, directorul Seminarului, a evocat personalitatea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, marele cărturar poliglot, care a introdus limba română în cultul bisericii, susținând prin traduceri și tipărituri în mai multe limbi (greacă, slavonă, arabă, dar mai ales română) celelalte biserici ortodoxe surori.
Scopul acestei prezentări a fost acela de a prezenta nu doar activitatea și personalitatea marelui ierarh georgian, ci și acela de a-i provoca la reflecție pe tinerii seminariști în ceea ce privește transmiterea valorilor culturale și religioase în limbile de circulație. Momentul acesta a marcat și evenimentul sărbătorii Sf. Ierarh Antim Ivireanul, care s-a potrivit a fi în ziua desfășurării proiectului nostru. Pasiunea pentru muzica psaltică a elevilor seminariști s-a împletit armonios cu aptitudinile de comunicare în limbi străine în momentul "Diversitate în unitate" pregătit de grupul psaltic Filotheos, sub îndrumarea pr. prof Cenușă Teodor, care a interpretat melodii în limbile greacă, engleză, italiană și franceză.
Participanții la activități au admirat expoziția de felicitări și cărți poștale, repezentând diferite țări europene, organizată de elevi din clasele IX-XII și au lansat baloane cu mesaje plurilingvistice. "În contextul mobilității umane și a globalizării, elevii seminariști au învățat că este foarte importantă comunicarea interumană prin dezvoltarea abilităților lingvistice, dublate și de o cultură generală care să faciliteze apropierea dintre oameni. Exemple ca cele prezentate în persoana Sf. Ierarh Antim Ivireanul, sunt motivații și îndemn de depășire a obstacolelor pe care vremurile le pun între oameni", a precizat Pr. Prof. Dr. Daniel Dascălu, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" Botoșani.