Noutăți
- Sărb
Modifica Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani
Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, prilej de omagiere și bucurie deopotrivă, pentru preoții, profesorii și elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Gheorghe” din Botoșani, împlinit printr-un amplu program dedicat marilor Dascăli ai Bisericii. Astfel, fiecare dintre cadrele didactice a desfășurat activități în concordanță cu acesta:
-„Nestemate din operele Sfinților Trei Ierarhi” - activitate constând în alegerea și comentarea unor maxime/cuvinte înțelepte din operele Sfinților Trei Ierarhi, desfășurată în ziua de 27 ianuarie, în cadrul studiului limbilor clasice, sub îndrumarea doamnei profesoare Daniela Grădinaru;
-„Să-i cunoaștem pe Sfinții Trei Ierarhi”- activitate pe grupe prin crearea de planșe, postere, PPT-uri dedicate, desfășurată în ziua de 27 ianuarie, sub coordonarea doamnei profesoare Jeanina Apostol, de către elevii clasei a IX a C.;
-„Viața Sfinților Trei Ierarhi” - Realizarea de prezentari electronice utilizand aplicatia Power Point în cadrul laboratorului de informatică, coordonat de doamna profesoară, Ionela Simona Cojocariu, în ziua de 27 ianuarie;
- „Valorile fundamentale ale echilibrului între trup și suflet” - dezbatere mediată și coordonată de domnul profesor Ionuț Anisie, alături de elevii clasei a XII a B, în ziua de 27 ianuarie.
-„Sfinții Trei Ierarhi- drumuri, locuri, fapte.”- activitate realizată de doamnele profesoare Adina Papuc și Mădălina Arăpașu, într-o abordare interdisciplinară pentru elevii claselor a X a B, respectiv a IX a B, în ziua de 27 ianuarie.
-„Activitatea Sfinților Trei Ierarhi în contextul politic și religios din Imperiul Bizantin” - o abordare istorică, constând într-o dezbatere și prezentare PPT, alături de elevii claselor a IX a, a X a și a XII a, realizată sub coordonarea domnului profesor Marius Rîznic, în ziua de 28 ianuarie.
-„Psalmii -de la Omiliile Sf. Vasile cel Mare la poezia modernă argheziană” - o analiză pe text, activitate desfășurată în cadrul orelor de limba și literatura română, sub coordonarea doamnei profesoare Corina-Mariana Țifrea, în ziua de 28 ianuarie.
-„Anaforalele liturgice la Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur”- referat și analiza textului liturgic, acttivitate desfășurată sub îndrumarea pr. profesor Partenie Apostoaie, cu elevii claselor de Pastorală, în ziua de 28 ianuarie.
-„Mame celebre : Emilia, Nona și Antuza. Rolul lor în formarea Sfinților Trei Ierarhi.” - referate în prezentare PPT, activitate desfășurată sub coordonarea pr. profesor Visarion Vizitiu, în ziua de 28 ianuarie.
Apoi, în ziua premergătoare sărbătorii propriu-zise, s-au desfășurat în cadrul programului dedicat, activități interdisciplinare cu caracter didactic, artistic și dinamic-creativ, constând în:
- prezentarea unei scenete intitulată: „Pâinea care hrănește sufletul” evidențiind lucrarea filantropică și bunătatea marelui Arhiepiscop Vasile, interpretată de elevi din clasele a X a și a XI a, secția pastorală, sub îndrumarea doamnei profesoare Crina Ștefan;
- o scurtă prezentare biografică a Sfinților Trei Ierarhi și concurs de întrebări cu referință la tema prezentată, tip „Kahoot”, pentru reprezentanții tuturor claselor de elevi, coordonate de pr. prof. Olivian Sandu;
- o amplă prezentare Power Point, cu tema -„Etapa de școlarizare din viața Sfinților Trei Ierarhi- referințe”- ca model de disciplină și organizare a studiului pentru orice tânăr, mai ales teolog - urmat de un concurs tip „Quizz” (în aplicația Wordwall) privind opera, misiunea și viața celor Trei Mari Ierarhi-repere pentru conștiința și lucrarea pastoral-misionară a oricărui creștin, mai cu seamă teolog și slujitor al Bisericii, activitate prezentată și coordonată de subsemnatul, pr. Puiu I. Constantin.
- prezentările cu temele: „Reprezentarea iconografică a veșmintelor Sfinților Trei Ierarhi” (PowerPoint), respectiv „Chipul bizantin în iconografie”, lucrări aparținând elevelor din clasa a XI a B, Fercal Maria și Mocanu Claudia Maria, sub îndrumarea doamnei profesoare, Ioana Șcarlii;
- „Sfinții Trei Ierarhi-reproduceri în tehnici diferite” - Expoziție realizată sub îndrumarea doamnei profesoare, Ionela Pînzariu în holul școlii;
-„Utilizarea în siguranță a internetului și identificarea surselor credibile în evocarea Sfinților Trei Ierarhi” - activitate de laborator, ce presupune dezvoltarea competențelor digitale și utilizarea în siguranță a internetului, concepută și realizată de doamna profesoară, Dr. Ada Alexandrina Macovei, alături de elevii clase a XI a C.
Ziua de ajun a sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi s-a încheiat într-un cadru solemn, prin participarea tuturor cadrelor didactice și ai elevilor seminarului la slujba Vecerniei unite cu Litia, în cinstea Marilor Ierarhi.
Ziua de 30 ianuarie, praznicul Sfinților Trei Ierarhi, a încununat întreg programul dedicat omagierii acestora și a prestigiului pe care îl poartă pentru școlile teologice, prin participare în comuniune liturgică la slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii, a cadrelor didactice și ai elevilor școlii noastre. Din soborul slujitorilor au făcut parte: părintele director, profesor Daniel Dascălu, fostul și primul director al instituției de învățământ teologic din municipiul Botoșani, preot Gheorghe Viziteu (ajuns la venerabila vârstă de 86 de ani), preoți absolvenți ai seminarului, preoți profesori și slujitori ai școlii noastre (Pr. prof. Partenie Apostoaie, Pr. Neculai Pînzariu, Pr. Adrian Achițenei, Pr. spiritual, Constantin Puiu), răspunsurile la strană fiind date de membrii corului seminarului, coordonați de profesorii de muzică, Cezar Grădinaru și Gheorghe Bulboacă. În cuvântul de încheiere, părintele director a subliniat relevanța unor asemenea momente de comuniune, prevalând responsabilitățile profesorilor în raport cu așteptările și provocările tinerilor și evidențiind oportunitățile elevilor care studiază la seminar, afirmate și confirmate de foștii absolvenți, în primul rând, șansa comuniunii liturgice și apropierii sufletești într-un mod firesc de a fi. De asemenea, părintele prof. Partenie, a împărtășit și în calitate de gazdă a evenimentului, pe lângă mulțumiri, bucuria de a ne găsi în unitate și comuniune și dincolo de momentul liturgic, în perspectiva unei rodnice misiuni în folosul Bisericii spre mântuirea fiecăruia. La finalul slujbei au fost pomeniți în cadrul parastasului, toții preoții, elevii și colaboratorii seminarului care au trecut la cele veșnice.
A consemnat, spiritual pr. Puiu I. Constantin
- Cins
Modifica Cinstirea Sfinților Trei Ierarhi la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sf. Gheorghe” Botoșani
Hramul Seminarului Teologic Liceal Ortodox ”Sf. Gheorghe” Botoșani
- „Sea
Modifica „Seară de poezie botoșăneană” la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” din Botoșani
Ziua naşterii poetului național Mihai Eminescu, a fost aleasă încă din anul 2010, ca Zi a Culturii Naţionale, prilej cu care marcăm nu doar naşterea „Luceafărului” poeziei româneşti, dar reflectăm şi asupra remarcabilei noastre culturi naţionale şi asupra esenţei românismului din sufletul fiecărei persoane cu simţire națională.
Eminescu a fost supranumit „Luceafărul poeziei româneşti” şi a rămas cel mai important reprezentant al romantismului din literatura română, un remarcabil erudit şi militant activ pentru dreptul la existenţă naţională a poporului român.
Cultura Națională a fost în aceste zile pe buzele tuturor, și întreg spațiul românesc a fost presărat cu activități menite să promoveze și să serbeze cultura și pe oamenii care au avut sau au un rol important în dezvoltarea ei. În acest sens, joi, 16 ianuarie, elevii Seminarului Teologic Liceal „Sf. Gheorghe” din Botoșani au adus un cuvenit omagiu marelui poet Mihai Eminescu, dar și altor personalități emblematice pentru județul nostru.
Astfel, în Aula Colegiului Național „A.T. Laurian”, tinerii seminariști, alături de profesorii lor, au participat la activitatea culturală intitulată sugestiv „Seară de poezie botoșăneană”.
În cadrul acestei activități, elevii școlii îndrumați de profesorii lor, au prezentat în prima parte câteva repere despre viața și opera poetului Mihai Eminescu. Partea a doua, a cuprins un recital de poezii și compoziții muzicale pe versurile marelui poet botoșănean, dar au fost elogiate și alte personalități marcante ale județului nostru (Sf. Ioan Iacob Hozevitul, părintele Cleopa Ilie, Dumitru Țiganiuc, Ionel Bejenaru, ș.a). Totodată, au fost prezentate câteva creații lirice ale unor elevi din școala noastră, ce promit o dezvoltare frumoasă în acest domeniu.
În încheiere, părintele director, prof. dr. Daniel Dascălu, a subliniat importanța cunoașterii cât mai temeinic a moștenirii spirituale și culturale botoșănene ca parte a patrimoniului național, ce trebuie apreciată, protejată și transmisă totodată în cel mai eficient mod către tânăra generație.
Întregul eveniment face parte din Proiectul Județean Istorie, cultură și spiritualitate botoșăneană, ediția a III-a, înscris în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Județene, poz. 36, cu nr. 15898 din 14.11.2024, inițiat și organizat de către Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani, în perioada decembrie 2024 - iunie 2025.
Coordonator proiect, Pr. Ionescu Claudiu
- CONC
Modifica CONCURSUL INTERREGIONAL ”SINGING AND LIVING” IN IMAGINI
IMAGINI DIN CONCURS
- CONC
Modifica CONCURSUL INTERREGIONAL ”SINGING AND LIVING”, EDIȚIA I, 2024
Arta la superlativ în
Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sf. Gheorghe”
Prima ediție interregională a Festivalul-concurs “Singing and Living” organizată de către Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" Botoșani a înregistrat o numeroasă participare și a constituit un moment de referință în activitatea extrașcolară a liceului, fiind parte a unui proiect aprobat în Calendarul concursurilor regionale și interjudețene al Ministerului Educației. Acest concurs este mai mult decât o competiție, este o celebrare a artei, a emoției și a bucuriei de a trăi. Într-o lume din ce în ce mai grăbită, evenimente precum acesta ne oferă prilejul de a ne opri pentru a asculta, a cânta și a ne reconecta cu ceea ce este cu adevărat important: pasiunea și sufletul pe care îl punem în ceea ce facem, fie că vorbim despre elevi, profesori, părinți sau susținători ai culturii. Împreună am demonstrat că talentul, dedicarea și susținerea comunității pot transforma obstacolele în oportunități.
”Singing and Living” nu este doar un titlul, este un îndemn. Muzica ne amintește că viața este o poveste de trăit cu intensitate, că fiecare notă, fiecare cuvânt rostit într-un cântec, poate avea puterea de a schimba stări, de a aduce zâmbete și de a uni oameni dincolo de diferențe.
Câștigătorii concursului sunt următorii elevi: muzică populară – categoria de vârstă 11-14 ani - Antonia Sarah Gavril, Anda Hîrjoi, Iustina Lipovanu, Maria Hognogiu, categoria 15-19 ani – Andra Cernușcă, Ioana Medeea Cojocaru, Elena Denisa Lungu, Roxana Maria Rumega, Grigore Moisă; muzică ușoară – categoria de vârstă 11-14 ani –Maria Iustina Dolache, Maria Teodora Gucescu, Ema Natalia Hăpăianu, Ana Maria Hojmaniuc, Ioana Honceriu, Alessia Niculina, Elena Pălănceanu, Mara Penciuc, Maria Stan-Muraru, Alexandra Zătângă; categoria 15-19 ani - Ana Maria Bendiac, Teodora Ignat, Nichita Zacon, Stoica Camelia Codruța.
”Arta este un limbaj universal și o utilizăm pentru a comunica între noi. Dacă pe vremuri, arta muzicală unea popoarele, astăzi, în era tehnologiei și a globalizării, limba engleză îi ajută pe oameni să își împărtășească valorile, visurile și idealurile. De aici și deschiderea către denumirea acestui festival ”Singing and Living”, care dorește să îi ajute pe oameni să se deschidă și să se înțeleagă în dragostea și prietenia sinceră care trebuie să îl caracterizeze pe bunul creștin și homo universalis al zilelor noastre, după cum scopul educației este acela de a-l pregăti pe tânărul absolvent pentru o viață plină de valori autentice și responsabilitate, ca om complet și fericit. După un regal muzical de câteva ore, juriul format din specialiști recunoscuți: profesor Niculina Coromă, profesor Andreea Suceveanu și profesor Cezar Grădinaru, a apreciat calitatea concursului și prestația tuturor participanților, precum și eforturile organizatorilor. Felicităm și coordonatorii proiectului și echipa de implementare: Prof. Cezar Grădinaru, Prof. Jeanina Cătălina Apostol, Prof. Ioana Șcarlii, Prof. Crina Daniela Ștefan, Prof. Dr. Ada Alexandrina Macovei, Prof. Corina Țifrea, Prof. Ionela Pînzariu, Prof. Gheorghiță Bulboacă, Pr. Prof. Partenie Apostoaie, Pr. Prof. Claudiu Ionescu, pentru implicarea pe tot parcursul desfășurării activităților” a concluzionat Părintele Director Prof. Dr. Daniel Dascălu.
- REZU
Modifica REZULTATELE CONCURSULUI INTERREGIONAL ”SINGING AND LIVING”, EDIȚIA I, 2024
REZULTATELE CONCURSULUI INTERREGIONAL
”SINGING AND LIVING”, EDIȚIA I, 2024
SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL ORTODOX ”SFÂNTUL GHEORGHE” BOTOȘANI
Câștigătorii concursului sunt următorii elevi:
Muzică populară
- categoria de vârstă 11-14 ani:
PREMIUL I: Antonia Sarah Gavril, Anda Hîrjoi, Iustina Lipovanu, Maria Hognogiu
PREMIUL II: Oana Bejenaru, Letiția Burlacu, Aida Plăcintă
PREMIUL III: Florentina Rusu
Mențiune: Ioana Nechifor
- categoria 15-19 ani:
PREMIUL I: Andra Cernușcă, Ioana Medeea Cojocaru, Elena Denisa Lungu, Roxana Maria Rumega, Grigore Moisă
PREMIUL II: Aura Maria Adiaconiței, Amalia Gavril, Amalia Elena Titianu
PREMIUL III: Giorgiana Gabriela Asoltanei, Iasmina Narcisa Racu
Mențiune: -
Muzică ușoară
- categoria de vârstă 11-14 ani:
PREMIUL I: Maria Iustina Dolache, Maria Teodora Gucescu, Ema Natalia Hăpăianu, Ana Maria Hojmaniuc, Ioana Honceriu, Alessia Niculina, Elena Pălănceanu, Mara Penciuc, Maria Stan-Muraru, Alexandra Zătângă
PREMIUL II: Delia Ioana Blaga, Eliza Maria Chiru, Alesia Coca, Camelia Codruța Stoica, Amalia Vasilescu
PREMIUL III: Delia Scripcariu
Mențiune: Elisa Maria Buhă, Iustina Crăciun, Amalia Zaharia, Elena Shelever
- categoria 15-19 ani:
PREMIUL I: Ana Maria Bendiac, Teodora Ignat, Nichita Zacon, Camelia Codruța Stoica
PREMIUL II: Evelina Rogozneac
- Rapo
Modifica Raportul anual de evaluare internă a calității
Raportul anual de evaluare internă a calității
- „Cop
Modifica „Copiii și alimentația sănătoasă”– Educație pentru sănătate, de Ziua Mondiala a Alimentației
16 octombrie, ziua în care se sărbătoreşte în fiecare an începând cu 1979, la nivel internaţional, Ziua Internaţională a Alimentaţiei, a fost sărbătorită şi de copiii de la Grădinița Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Gheorghe" Botoșani.
Împreună, nutrițiolog -copii-educatoare, ne-am propus ca astăzi , de Ziua Internaţională a Alimentaţiei, să organizăm activităţi care au ca temă alimentaţia sănătoasă şi să tragem un semnal de alarmă privind calitatea alimentaţiei zilnice a copiilor.
Doamna nutriționist a evidenţiat câteva liste de meniuri, în urma căreia s-au concluzionat câteva reguli ce trebuiesc urmate pentru a asigura o alimentaţie echilibrată, corectă, adecvată vârstei şi care stă la baza unei vieţi sănătoase.
- Regu
Modifica Regulamentul de Organizare și Funcționare al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Gheorghe" Botoșani, anul școlar 2024-2025
Regulamentul de Organizare și Funcționare al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Gheorghe" Botoșani, pentru anul școlar 2024-2025
- Regu
Modifica Regulamentul de Ordine Interioară al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Gheorghe" Botoșani, anul școlar 2024-2025
Regulamentul de Ordine Interioară al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Gheorghe" Botoșani, pentru anul școlar 2024-2025